Un autoturism s-a răsturnat în cursul nopții 14-15 Martie 2023, pe DN13, în apropierea localității Rotbav.
Din primele informații, un tânăr de 20 ani, aflat la volanul unui autoturism BMW care se deplasa pe DN13 între localitățile Feldioara și Rotbav, a pierdut controlul direcției, a lovit un stâlp și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului, tânărul a scăpat teafăr. Acesta a părăsit locul evenimentului și a revenit după câteva ore.


Traficul rutier nu este afectat.

Update IPJ Brașov: În jurul orei 09.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Feldioara au fost înștiințați cu privire la existența unui autoturism avariat, ce s-ar fi aflat în afara părții carosabile, între localitățile Feldioara și Rotbav.
Cercetările au fost preluate de către polițiștii Serviciului Rutier Brașov care au stabilit faptul că, în cursul nopții, în jurul orei 03.00, un conducător auto, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, care se deplasa dinspre Feldioara către Rotbav, a ieșit în afara părții carosabile, a lovit un stâlp electric din beton și s-a oprit pe câmp.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care s-a prezentat la Spitalul Orășenesc Baraolt, unde a primit îngrijiri medicale.
În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea acestora.