Autoturism răsturnat pe DN5 în zona localității Plopșoru

Un autoturism s-a răsturnat în cursul zilei de marți, 01 Noiembrie 2022, ora 17:30, pe DN5, în zona localității Plopșoru, județul Giurgiu.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe DN5 București-Giurgiu, în apropierea localității Plopșoru, județul Giurgiu, un autoturism în care se aflau șase persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile. Potrivit primelor informații, toate cele șase persoane au suferit leziuni, două dintre ele fiind rănite grav și resuscitate la fața locului.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate.

ISU Giurgiu: La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Detașamentului Giurgiu, cu autospeciala pentru transport personal și victime multiple, o descarcerare, o autospecială de stingere și trei ambulanțe SAJ.

Patru dintre persoanele din autovehicul au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.

Alte două persoane (o femeie și un bărbat) se află în stop cardio-respirator. Se efectuează manevre de resuscitare.

Update ISU: Din nefericire, manevrele de resuscitare nu au avut rezultat. Echipajul SAJ a declarat decesul celor două persoane aflate în stop cardio-respirator.


Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Giurgiu.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Giurgiu.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *