Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de joi, 28 octombrie 2021, ora 14:15, pe strada Ion Luca Caragiale din municipiul Marghita, județul Bihor.

Potrivit IPJ Bihor, un bărbat de 60 de ani, din comuna Tăuteu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Luca Caragiale din municipiul Marghita, înspre D.N.19/B, ajuns într-o intersecție nedirijată cu un drum secundar, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton, de susținere a rețelei electrice, situat pe spațiul verde din partea stângă a străzii.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fot recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a refuzat să fie transportat la spital.

Polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Bihor.

Vezi mai multe informații din județul Bihor.

RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:

Respectați normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

  • Nu vă angajați în efectuarea de depășiri neregulamentare!
  • Folosiți corect luminile, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceață densă!
  • Folosiți centura de siguranță – vă poate salva viața în caz de accident;
  • Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice;
  • Nu conduceți dacă vă simțiți obosiți! Planificați-vă în așa fel călătoriile, încât să nu parcurgeți într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
  • Este chiar indicat să opriți din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde și a vă reface forțele!
  • Acordați un plus de atenție conducerii prin intersecțiile nedirijate, la depășirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *