Circulație suspendată temporar la ieșirea din Tinca spre Belfir

Circulația rutieră a fost suspendată temporar pe DJ 792A la ieșire din localitatea Tinca, ca urmare a unor probleme apărute la un pod provizoriu.

Consiliul Județean Bihor reabilitează podul de la ieșirea din localitatea Tinca înspre Belfir, astfel că în imediata apropiere a podului vechi a fost construit un pod provizoriu. Demolarea podului vechi a început sâmbătă, 17 septembrie. Luni dimineața, 19 septembrie, în urma creșterii debitului Crișului Negru, apa a fost deviată înspre capetele podului provizoriu din cauza resturilor rămase de la demolarea începută sâmbătă. Apa a început să erodeze taluzul de pe ambele maluri.

Situația a fost semnalată în această dimineață, la ora 5:00, de către primarul comunei Tinca, Coste Teodor. Împreună cu reprezentanții ABA Crișuri, poliția rutieră și constructorul lucrării s-a luat decizia suspendării temporare a traficului rutier. Acesta a fost deviat înspre Tulca.

Pentru a evalua situația, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a fost pe teren însoțit de directorul Direcției Tehnice, Filip Cheșeli.

,,În aceste zile s-a lucrat la demolarea podului vechi, iar resturi din structura lui erau încă în Crișul Negru astăzi de dimineață când a început să crească nivelul râului. Apa a fost astfel deviată spre marginea podului provizoriu și s-au creat mici vârtejuri care au început să sape la taluzul de pe margine. Constructorul lucrează la întărirea acestuia, lângă culee, astfel încât circulația să se redeschidă cât mai repede. Potrivit constructorului, viitura nu a pus în pericol structura de rezistență a podului provizoriu. Toate reparațiile necesare sunt realizate pe cheltuiala constructorului”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Lucrările fac parte din proiectul “Reparații capitale și refacere poduri pe DJ  792A Leș – limita – județ Arad“, care prevede lucrări capitale/refaceri la 6 poduri. Investiția este finanțată din fonduri europene.

Podul de la ieșirea din localitatea Tinca costă 1,2 milioane de euro. Constructorul este asocierea de firme: SC Dumexim SRL, SC Tisoti Exim SRL, SC Industrial Construct Ardeal SRL.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.