Ca urmare a unei acțiuni rutiere desfășurate de către Inspectoratul de Politie Județean Dolj, 20 de șoferi au fost scoși din trafic.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranța traficului rutier și prevenirea accidentelor de circulație, astfel ca în ultimele 24 de ore, 20 de șoferi au fost scoși din trafic.

Cu această ocazie, au fost folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate și verificate peste 270 de persoane, fiind controlate și aproximativ 240 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 19.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 20 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 3 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Exemple: Înregistrați de aparatul radar cu viteze peste limita legal admisă

Un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Drobeta Turnu-Severin, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Filiași, cu viteza de 113 km/h.

O femeie, de 34 de ani, din municipiul Craiova, a fost înregistrată de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, cu viteza de 119 km/h.

Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *