Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de vineri, 19 Aprilie 2024, ora 16:15, pe Autostrada A3 Cluj, la kilometrul 26.
Potrivit ISU Cluj, pompierii din cadrul Gărzii Gilău, a Detașamentului Turda, Detașamentului 2 Cluj-Napoca și Punctul de Lucru Florești au intervenit la un accident rutier petrecut pe autostrada A3 la kilometrul 26, sensul de mers dinspre Gilău înspre Turda.
La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare și trei ambulanțe SMURD, unde au găsit cinci autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea.
Trei persoane au fost consultate de către echipajele SMURD, ulterior fiind transportate la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Conform primelor evaluări acestea prezentau afecțiuni ușoare.
Pompierii au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat, pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor, având în vedere scurgerile de carburant, precum și pentru asigurarea măsurilor specifice privind siguranța persoanelor implicate în accident.

Update IPJ Cluj: În urma primelor cercetări desfășurate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 43 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții de carosabil acoperit cu apă și grindină, derapând, ulterior rămânând imobilizat pe partea carosabilă.
Astfel, autoturismul bărbatului a fost acroșat de alte două autovehicule.
În urma evenimentului a rezultat rănirea a unei pasagere de 17 ani, din autoturismul condus de barbatul de 43 de ani, precum si a doi pasageri de 42 și 53 de ani, aflați într-un alt autoturism.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Circulația a fost deviată pe o singură bandă până la finalizarea cercetărilor.