Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de marți, 16 Aprilie 2024, pe centura ocolitoare a orașului Călimănești din județul Vâlcea.

Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN7 Centura Călimănești , la kilometrul 6 + 500 m, soldat cu rănirea unei persoane.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, care au stabilit faptul că, un bărbat de 58 de ani, din localitatea Mihăești, în timp ce conducea un autotren (TIR), ar fi pierdut controlul asupra volanului și a intrat în șanț.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto, aceasta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Update ora 12:20 – Traficul rutier este oprit aproximativ 30 de minute, pentru efectuarea manevrelor de tractare a autocamionului ieșit în afara părții carosabile.


Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Vâlcea.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
  • să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic!

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Vâlcea.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *