Un incendiu a avut loc în cursul zilei de luni, 2 Mai 2022, la substația Nițu Vasile din București.
Astăzi, 2 mai 2022, la ora 16:05, s-a produs un incendiu la substația Nițu Vasile ce a condus la întreruperea tensiunii rețelei de contact în zona Piața Sudului, ducând la blocarea circulației tramvaielor liniilor 1 și 10 și a troleibuzelor linilor 73 și 76.
Incendiul a fost stins cu sprijinul ISU București – Ilfov la ora 18:38. După lichidarea incendiului, s-au analizat toate posibilitățile repunerii pe traseu a tramvaielor și a troleibuzelor afectate. Din păcate, avaria majoră produsă în rețeaua electrică nu poate fi remediată rapid, STB SA fiind astfel în situația de a lua măsuri operative pentru ca utilizatorii transportului public să poată utiliza în continuare serviciile societății.
În faza actuală, s-a identificat soluția prin care tramvaiele liniei 1 și 10 circulă de la Banu Manta, sens Romprim, deviat de la Piața Sudului, cu întoarcere la Șura Mare. Călătorii troleibuzelor liniei 73 pot utiliza varianta alternativă dată de transportul cu autobuzul liniei 313, iar cei ai troleibuzelor liniei 76 vor putea fi preluați de autobuzele liniei 381, cu un parc mărit de autobuze.
Pentru preluarea fluxului de călători la tramvaie s-a înființat o linie navetă care circulă de la Romprim la Piața Sudului.
Comisia de analiză formată din specialiștii ISU, respectiv cei ai STB SA analizează identificarea cauzelor ce au condus la acest eveniment nedorit.
Sursa: STB
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din București și Ilfov.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic București și Ilfov.