Pieton accidentat mortal în comuna Brebeni

Un pieton a fost accidentat în cursul zilei de sâmbătă, 1 Iulie 2023, ora 06:30, pe DJ546, în comuna Brebeni.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546, în comuna Brebeni, a avut loc un eveniment rutier, unde polițiștii au constatat faptul că, în eveniment a fost implicat un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani și un pieton, respectiv un bărbat de 78 de ani, ambii din municipiul Slatina.

În urma evenimentului rutier, pietonul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cauzei decesului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.


Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Olt.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
  • să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic!

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Olt.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *