Începând cu ziua de sâmbătă, 26 Noiembrie 2022, ora 08:00, se închide traficul rutier în Piața Unirii din municipiul Oradea.
Se închide traficul în Piața Unirii de sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 08:00, până în 28 decembrie, inclusiv, ca urmare a pregătirilor premergătoare Târgului de Crăciun, cât și pe perioada desfășurării acestui eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă.
În cadrul Comisiei tehnice pe probleme de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, s-a stabilit că accesul în Piața Unirii va fi suspendat în perioada menționată. Mai mult, în week-endul 16-18 decembrie, când vor avea loc activități și concerte în cadrul târgului, va fi restricționată circulația pe str. Independenței, permițându-se doar accesul în parcarea supraetajată, cu posibilitate de întoarcere până la intersecția cu str. Piața 1 Decembrie.
La fel se va întâmpla și în Piața Ferdinand, unde traficul va fi suspendat între orele 10:00 și 00:00, pe str. Iosif Vulcan, Podul Sfântul Ladislau și str. Libertății.

Restricțiile menționate se vor aplica și pe Podul Sfântul Ladislau, de la ora 19:00 până la ora 00:00.
Târgul de Crăciun va debuta pe 2 decembrie și se va încheia pe 26 decembrie.
Traseele de acces spre locul adunării, precum și cele de dispersare vor fi:
- Piața Unirii – Pod Sf. Ladislau
- Piața Unirii – str. Independenței
- Piața Unirii – str. Primăriei
- Str. Vasile Alecsandri
- Str. Piața 1 Decembrie
- Str. Teatrului
- Str. Iosif Vulcan
- Str. Patrioților
- Calea Republicii
Organizatorii așteaptă circa 10.000 de persoane/zi cu ocazia acestui târg.

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Bihor.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Bihor.
