Timiș: Accident rutier pe raza localității Fibiș

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de marți, 18 Octombrie 2022, ora 11:40, în localitatea Fibiș din județul Timiș.

Potrivit ISU Timiș, în jurul orei 11:40, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier pe DJ691, în localitatea Fibiș.

La fața locului s-au deplasat de urgență 11 pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și 2 echipaje SMURD. Pe lângă echipajele de pompieri, la intervenție s-au deplasat o ambulanță S.A.J și echipaj de poliție.

Ajunși la locul intervenției, salvatorii au constatat că în accident au fost implicate 2 autoturisme în care se aflau 3 persoane (2 sex feminin și 1 sex masculin).
În urma impactului, șoferii celor două mașini au rămas încarcerați. Victimele au fost extrase și predate echipajelor medicale în stare de conștiență.
În acest moment, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers.

Update IPJ Timiș: Un bărbat, în vârstă de 68 de ani, a condus un autoturism pe DJ 691, dinspre Pișchia înspre Fibiș, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 37 de ani, care circula regulamentar, ulterior primul autoturism fiind proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 62 de ani, care circula din sens opus, respectiv dinspre localitatea Fibiș.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto de 37 de ani și a unei pasagere din autoturism condus de aceasta, o femeie de 26 de ani.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto: ISU Timiș

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Timiș.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Timiș.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *