Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de miercuri, 13 aprilie 2022, ora 10:00, pe DJ 106G, în zona localității Dobârca din județul Sibiu.
Din primele informații, un autocamion s-a răsturnat pe DJ 106G, segmentul DN1 – Dobârca. Traficul rutier este blocat în ambele sensuri.
Potrivit IPJ Sibiu, din primele cercetări efectuate, se pare că șoferul unui autocamion de capacitate 12,5 tone, condus dinspre DN 1 spre localitatea Dobârca, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a pasagerului din autocamion, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Sibiu, transportat la spital conștient.
Conducătorul autocamionului are 47 de ani și este din Șelimbăr.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Update IPJ Sibiu: Ora 12:30 – Carosabil degajat, trafic reluat în condiții normale.
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Sibiu.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Sibiu