Un grav accident rutier a avut loc în cursul zilei de duminică, 30 Noiembrie 2025, pe DN1, în zona localității Azuga, județul Prahova.
Pompierii militari intervin pe DN1, în zona orașului Azuga, la limita dintre județele Prahova și Brașov, ca urmare a unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Prahova, la fața locului au fost mobilizate ample resurse de intervenție: o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului Sinaia, alături de o autospecială similară și un echipaj SMURD trimise de ISU Brașov. În sprijin se află și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.
În cele două vehicule se aflau 8 persoane, inclusiv 3 copii. Din primele date, un bărbat de aproximativ 24 de ani este în stop cardio-respirator, echipajele medicale efectuând manevre de resuscitare.
Intervenția este în desfășurare. Traficul pe DN1 se desfășoară cu dificultate în zonă. Vom reveni cu detalii pe măsură ce sunt transmise informații oficiale.
Update ora 20:30 – Bărbatului aflat în stop cardio-respirator (23 ani) i-au fost aplicate manevre de resuscitare, fiind stabilizat la fața locului. Ulterior, a fost preluat de una dintre ambulanțele sosite la locul intervenției și a început deplasarea catre UPU Brașov. Toate celelalte persoane implicate în accident, cu diverse traumatisme, au fost evaluate și, ulterior, transportate la spital pentru investigații și îngrijiri suplimentare.
