Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de luni, 26 August 2024, ora 10:45, pe DN16, în zona localității Căianu Vamă din județul Cluj.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe DN16, în zona localității Căianu Vamă, județul Cluj, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme. În urma impactului au rezultat 2 victime, dintre care o persoană este încarcerată.
Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creștere.
Intervin pompierii din cadrul Punctului de Lucru Mociu, Punctului de Lucru Jucu și Detașamentul 1 Cluj-Napoca.
La fața locului au ajuns trei autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit trei autoturisme avariate și un tânăr încarcerat într-unul dintre acestea.
Pompierii au acționat imediat pentru asigurarea accesului către tânărul în vârstă de 19 ani și extragerea acestuia, fără agravarea leziunilor suferite. Conform primei evaluări acesta prezenta multiple traumatisme și pierderi de conștiență. A fost preluat de către echipajul SMURD și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, un al doilea bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost consultat de către un echipaj SMURD, urmând a fi transportat la spital.
Se estimează reluarea circulației în jurul orei 12:00.

Update IPJ Cluj: Din primele cercetări efectuarea la fața locului, polițiștii au constatat că, un tânăr, de 19 ani, care conducea autoturismul pe direcția Apahida spre Reghin, nu ar fi păstrat distanța laterală față de vehiculele din sensul opus, acroșând două autoturisme.
În urma impactului a rezultat rănirea acestuia și a unui bărbat, de 57 de ani, aflat la volanul unui autoturism.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
