Trafic îngreunat pe centura ocolitoare a municipiului Călimănești

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de vineri, 18 Noiembrie 2022, ora 19:42, pe centura ocolitoare a municipiului Călimănești.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române la intersecția DN 7 cu șoseaua de centură a orașului Călimănești, conducătorul unui autocamion care circula pe Centura Călimănești, a acroșat un autocar de transport regulat de persoane, la pătrunderea pe DN 7. În urma impactului a rezultat rănirea unei persoane, care a suferit leziuni ușoare din primele verificări. Circulația rutieră este restricționată pe un sens de mers pe DN 7CC, desfășurându-se pe un singur fir, prin dirijarea poliției, acest aspect îngreunând fluența pe DN 7, unde sunt valori ridicate de trafic, în zona intersecției dintre cele 2 șosele.

Foto: ISU Vâlcea

Update ISU Vâlcea: Paramedicii SMURD și membrii echipei de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați, în această seară, pentru acordarea de îngrijiri medicale mai multor persoane, în urma producerii unui unui accident rutier, în care au fost implicate un camion încărcat cu carton și un autocar.
Evenimentul s-a produs în această seară, în jurul orei 19:42, la intrarea în orașul Călimănești, pe DN 7, cele două autovehicule intrând în coliziune.

În momentul impactului, în autocar se aflau 16 pasageri, dintre aceștia două persoane având nevoie de îngrijiri medicale.

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a suferit un traumatism toracic, după evaluare fiind necesară transportarea sa la UPU Vâlcea pentru îngrijiri și investigații suplimentare. Încă un pasager a suferit un atac de panică, acesta fiind evaluat de personalul SMURD la fața locului, nefiind necesară transportarea sa la spital.
Restul pasagerilor vor continua deplasarea spre Alba Iulia (destinația finală), dar cu un alt autocar din zona. Pasagerii sunt toți cetățeni români. Pe lângă asistența medicală, pompierii militari au asigurat măsuri de prevenire și stingere, în cazul izbucnirii unui eventual incendiu. Pe toată durata intervenției, traficul rutier a fost afectat în totalitate și ulterior parțial.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *