Trafic restricționat pe DN2 ca urmare a unui accident rutier ce a avut loc în zona localității Fântâna Mare din județul Suceava.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN2, la kilometrul 404, în localitatea Fântâna Mare, județul Suceava, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat într-un TIR. În urma impactului, șoferul a suferit multiple leziuni, urmând a fi transportat la spital. Circulația rutieră este restricționată pe sensul de mers Fântâna Mare – Fălticeni, desfășurându-se pe un singur fir, alternativ.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.
Din autoturism a fost implicat doar șoferul, conștient și cooperant, care a fost transportat la spital cu multiple traumatisme.
Până la sosirea echipajelor ISU, șoferul autoturismului a fost monitorizat și i s-a acordat primul ajutor medical de către un echipaj SAJ, care se deplasa spre un alt caz.
Vezi mai multe informații din județul Suceava
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Suceava