Condusul sub influența alcoolului: Contravenție sau infracțiune?

După cum sperăm că bine știți, în România, condusul sub influența alcoolului este interzis prin lege.

Totuși sancțiunile și încadrarea diferă în funcție de rezultatul șoferului surprins sub influența alcoolului!

Astfel, avem două abordări diferite în ceea ce privește sancționarea conducătorilor auto care urcă la volan după ce au consumat alcool.

1. Șoferii cu până la 0,40 mg/l alcool în aerul expirat sunt sancționați „doar” cu amendă și suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile, fără drept de circulație. De menționat că această perioadă nu poate fi redusă prin examenul de redobândire a permisului. Amenda începe de la 1305 lei până la 2900 lei.

2. Șoferii depistați peste 0,40 mg/l alcool în aerul expirat sunt însoțiți imediat la INML sau unitatea sanitară cea mai apropiată pentru a-i fi recoltate probe biologice. Șoferul se va alege cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă determinată de procuror și deschiderea unui dosar de cercetare penală.

Mulți conducători auto subestimează influența unei cantități relativ mici de alcool consumat asupra capacității de a conduce un autovehicul. Prezența alcoolului în sânge scade concentrația, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor. Totodată, mulți șoferi care aleg să încalce legea și urcă la volan după ce au consumat alcool, subestimează cantitățile consumate în raport cu cantitatea de alcool din sânge, iar astfel se ajunge la cercetări penale cu consecințe pe termen mediu și lung pentru aceștia.

Sfatul nostru este să folosiți mijloace de transport în comun sau un TAXI atunci când consumați alcool. 

Fii responsabil! Condu în siguranță!

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *